pe aleile parcurilor pustii.
Ma tin strâns sa nu ma pierd
asa sunt de departe eu de mine însami.
Când am ajuns aici?
Nu stiu...
E toamna..
Merg cu mine de mâna
si nu mai simt lacrimile
care curg din cer
într-o ploaie de frig si de
singur...
Ma tin de mâna
ca si cum
abia azi m-as cunoaste
pe mine , omul
care umbla prin timp
fara sa-i pese
ca zboara
si ca
fiecare clipa
a sapat adânc
urme pe drumul strabatut...
Ma tin de mâna
si nu stiu
daca mereu am fost la fel de singura
sau doar tu erai
prea departe
ca sa simti dangatul de clopot
din sufletul meu
care chema
toate pasarile cerulu
la marea sarbatoare a iubirii...
Ma tin de mâna
ca sa nu dispar iar
în noaptea în care m-am trezit
candva
fara sa fi stiut macar
ca era noapte de atâta vreme
în jurul meu...
Ma tin de mâna
si caut printre frunzele uscate
urme de pasi
care odata au trecut pe aici
doar
în doi…
Înca ma mai tin de mâna
sprijinindu-ma de un nor
care se încapatâneaza
sa-si lepede culoarea gri
deasupra mea..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu